La prima vedere, este un vin care debutează timid, cu tonuri închise, de smochine uscate şi lemn, pământ reavăn şi întunecimi de cerneală. Imediat însă, îşi descoperă rapid şi nuanţele de gemuri şi fructe proaspete, dublate de un spectru de arome mai puţin sesizabile care contribuie la completarea întregului: tabac, piele fină, piperuri și condimente, un strop de vanilie şi o aluzie imperceptibilă la fructe exotice. Gustul pare o confruntare între tinereţe şi maturitate, cu taninurile bine dozate şi perfect integrate dând greutate şi balans în faţa unei acidităţi tinere, care mai reduce un pic din tonurile foarte sobre ale vinului.
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.